Eforie Colorat se pregătește să își ia rămas bun de la publicul său pentru acest sezon. Ultimele două evenimente speciale din 22 și 23 august promit să încheie vara în cel mai frumos mod posibil la Grădina Cinemascop.
Weekendul de închidere la Grădina Cinemascop: Petrecere pe 22 august & proiecția filmului „3 zile în septembrie” pe 23 august.
22 August: Petrecerea de închidere cu echipa locală la butoane
Seara de 22 august este dedicată muzicii și dansului, începând cu ora 21:00. La butoane vor veni trei reprezentanți ai echipei și ai comunității locale: Ionuț, David și Crina. Evenimentul se va desfășura într-o atmosferă relaxată, alături de o Bere Azuga și chipsuri Chio Romania, mulțumită colaboratorilor din acest sezon.
23 August: Filmul „3 zile în septembrie”, filmat chiar la Eforie Sud

În seara de 23 august, porțile se închid cu ultimul film al verii: „3 zile în septembrie”. Proiecția are loc în prezența creatorilor filmului și aduce pe ecran o poveste filmată în întregime chiar la Eforie Sud.
Proiectul o urmărește pe Bianca într-o odisee nocturnă cu titicarul pe litoralul pustiu, după ce fuge de la propria nuntă. O noapte haotică și suprarealistă care transformă umilința într-o eliberare personală. Astfel, sezonul șase se încheie privind spre locurile dragi din stațiune. Mai multe informații găsiți pe pagina de Facebook Eforie Colorat.

